marți, 19 ianuarie 2010
Kaboom
Aveam 16 ani, în căutare de "prostii", hoinăream pădurile și văile muntoase pentru lăcașuri de ancorat cortul. Eram un grup de prieteni, colegi de clasă în mare parte, care ne aflam de multe ori să ne găsim un weekend în care să ne luăm rucsacul și să plecăm de acasă, unde ne duuuce capul. Niciodată nu ne-am planificat plecările, s-a trezit unul, venind din budă, că ar dori să facă un foc. Atât a trebuit că și ziua următoare am plecat înghesuiți în maxim 2 mașini, maxim am spus, deși eram prea mulți pentru două mașini, 5 pe bancheta din spate, 3 în față, liniștit eram pasivi de amendă, și oricum asta era cea mai mică problemă a noastră, mare problemă era să nu vărsăm berea ce se împărțea pe bancheta din spate. În fine, nu incerc să povestesc cele întamplate mai departe, caci este confidential, încă nu am acordul celor împlicați, nu vreau să le sfidez amintirile. De un lucru sunt sigur, la focul de tabară, langă oala cu bograci și pulpele de pui, un om mare cu burtă și care conducea tot timpul "treaz", ne-a cântat la propriu TNT , care după multe focuri, beri, coniace și alte pișorci, a devenit un imn al nost', acuma devenind legendă printre noi.
În amintirea vremurilor de inceput.
Kaboom la toti!
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire
Abonați-vă la Comentarii [Atom]
